Arhitect Adrian Paun
Casa
Monteoru
Acest proiect de casă în stil tradiţional românesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din ianuarie 2014.
Echipa
Birou Arhitectura Adrian Paun
Categorii
Case parter
Proiectul creativ
Descopera soluțiile noastre inovatoare pentru spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, armonie și inspirație unică.
Au trecut sărbătorile însă mulţi dintre noi ne mai gândim la munte, zăpadă şi focul de la gura sobei. Vă invit într-un astfel de cadru prin intermediul proiectului de casă pe care vi-l supun atenţiei în acest număr.
Este vorba de o casă organizată pe două niveluri, nivelul de sus fiind cel de acces în casă şi cuprinzând zona de zi, iar nivelul de jos, cel al demisolului, cuprinzând zona de noapte şi spaţiul tehnic.
Impartire interioara
Intrarea în casă este protejată de o copertină susţinută de un element inspirat din arhitectura populară. Accesul se realizează la nivelul parterului, dinspre partea de sus a pantei terenului. Parterul găzduieşte zona de zi a casei cu toate funcţiunile specifice. Din holul parterului putem accesa livingul, bucătăria cu locul de luat masa şi grupul sanitar de servici. Livingul oferă o foarte buna vizibilitate către exterior, având un cerdac pe partea vestică şi fiind dotat cu un şemineu.
Bucătăria împreuna cu locul de luat masa sunt deschise la rândul lor către cerdacul de pe latura vestică. Mai există o zonă de depozitare lăngă bucătărie ce poate fi folosita drept cămară.
La demisol avem două dormitoare, unul pentru părinţi şi unul pentru copii, cel matrimonial deschizându-se către exterior printr-o terasă generoasă, o baie bine echipată şi un spaţiu tehnic ce poate fi accesat şi direct din exterior.
Materiale de constructie
Structura demisolului este realizată din cadre de beton armat şi zidărie de piatră, cu grinzi continue de fundaţii. Pereţii parterului sunt din lemn iar şarpanta acoperişului este tot din lemn.
Învelitoarea casei este din şindrilă. Accesul în casă şi terasa de la demisol sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu duşumea de lemn în zonele uscate şi cu piatră antiderapantă în zonele umede.
Dispunerea functiunilor pe niveluri
Parter: hol, living, bucătărie şi loc de luat masa, grup sanitar, depozitare, casa scarii
Demisol: hol, dormitor matrimonial, dressing, dormitor copii, baie, cămară, spaţiu tehnic
Date tehnice
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ 97,5mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ 190mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ 136mp
ÎNALŢIME CORNISA 2,70m
ÎNALŢIME COAMĂ 5,40m
PANTE ACOPERIŞ 30˚
SE ÎNSCRIE ÎN 10,5×10,8m
NR. NIVELURI 2
Solutii inovatoare pentru spatii de exceptie
Proiectele noastre inovatoare creează spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, și inspirație unică.
Proiecte
Clienti
PREMII IN ARHITECTURA
Ani de experienta
Vrei sa cream amintiri impreuna?
Contacteaza-ne!
Completeaza formularul de mai jos si vom reveni catre tine in cel mai scurt timp
