Arhitect Adrian Paun
Au inflorit
salcamii
Acest proiect a fost publicat în revista “Casa de Vacanţă”, în numărul din aprilie 2016.
Echipa
Birou Arhitectura Adrian Paun
Categorii
Case mici
Proiectul creativ
Descopera soluțiile noastre inovatoare pentru spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, armonie și inspirație unică.
Vă prezint în acest număr un proiect deosebit: transformarea unui grajd vechi într-o anexă ce va cuprinde o bucătărie de vară, o camera de oaspeţi, un mic apartament cu dormitor şi baie, iar la mansardă un spaţiu multifuncţional (cameră de zi, loc de joacă pe vreme rea pentru copii, salon pentru petrecerea timpului cu oaspeţii, etc).
Grajdul era format dintr-o cameră cu rol de atelier şi uscătorie de cârnaţi (ce devine camera de oaspeţi), o camera unde era adăpostită văcuţa (ce devine
dormitor/apartament), o zonă unde se “gara” căruţa (ce devine bucătărie de vară) şi un pod unde se depozita fânul (ce devine mansardă locuibilă).
Această anexă face parte dintr-un ansamblu ce mai cuprinde o casă tradiţională veche restaurată de proprietar, despre care găsiţi mai multe informaţii pe site-ul meu în secţiunea de blog, articolul “Casa veche-nouă”.
Materiale de constructie
Pereţii casei sunt din paiantă (cum se construia pe vremuri) şi vor fi cămăşuiţi cu plasă de Buzău şi mortar pentru consolidare. Şarpanta este realizată din lemn uscat şi tratat.
Învelitoarea casei poate fi din ţiglă ceramică sau ţiglă metalică cu acoperire de piatră. Accesele şi bucătăria de vară sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
Impartire interioara
Parter: o cameră de oaspeţi cu pridvor, o bucătărie de vară, un dormitor cu baie , o scară
Mansardă: o cameră de zi
Date tehnice
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ 66.2mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ 132.4mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ 92.4mp
ÎNALŢIME MAXIMĂ STREASINA 3,60m
ÎNALŢIME MAXIMĂ COAMĂ 6,40m
PANTE ACOPERIŞ 45˚
SE ÎNSCRIE ÎN 14.5×4,6m
NR. NIVELURI P+M
Solutii inovatoare pentru spatii de exceptie
Proiectele noastre inovatoare creează spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, și inspirație unică.
Proiecte
Clienti
PREMII IN ARHITECTURA
Ani de experienta
Vrei sa cream amintiri impreuna?
Contacteaza-ne!
Completeaza formularul de mai jos si vom reveni catre tine in cel mai scurt timp


