Arhitect Adrian Paun

Vila

Iulian

Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din februarie 2019.

Echipa

Birou Arhitectura Adrian Paun

Categorii

Case mansarda

Proiectul creativ

Descopera soluțiile noastre inovatoare pentru spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, armonie și inspirație unică.

Atunci când ne propunem să construim o casă mai mare ne gândim cât de mare ar trebui sa fie pentru a ne acoperi nevoile și cum să împăcăm aceste nevoi cu posibilitățile pe care le avem, pentru că de multe ori acestea două nu se armonizează.

Pentru proiectul pe care vi-l prezint în rândurile de mai jos am fost solicitat să asigur șase dormitoare, ceea ce înseamnă din start o suprafață mai mare, ți de asemenea să mă încadrez într-un buget limitat. Legat de acest aspect, trebuie sa aveți în vedere că se pot face anumite lucruri care să mai diminueze costurile, dar nu se pot face miracole! Deci trebuie privit cu măsură și profesionalism.

Acum să vorbim despre ce se poate face: împărțim suprafața locuibilă în două părți aproximativ egale, una dintre ele devenind parter, iar cealaltă mansardă. Este cea mai economică proporție. La parter plasă zona de zi și ce se mai intră, iar la mansardă exclusiv zona de noapte. Pentru ca mansarda să fie utila pe o suprafață aproximativ egală cu parterul, trebuie să facem zidul perimetral (exterior) de o oarecare înălțime; eu îl fac undeva între 100 si 140cm, în funcție de caz.

Ce economisim: nu mai facem placă peste al doilea nivel, fundațiile și acoperișul sunt aproximativ la jumătate, pereții perimetrali (cei groși și termoizolați) sunt la jumătate.

Care ar fi neajunsurile: în primul rând trebuie ținut cont de faptul că nu toți oamenii îndrăgesc mansardele. Apoi acoperișul trebuie făcut bine, în așa fel încât să nu pătrundă apa sau frigul, sau zgomotul, deci din start evităm materialele / soluțiile ieftine.

Acum câteva cuvinte despre proiectul propriu-zis: deosebit față de alte case pe care vi le-am prezentat este numărul de dormitoare și băi. Fiind o casă și nu pensiune, băile sunt comune, câte una la două dormitoare. Deci poate fi folosită pentru găzduirea unei familii mai mari, sau pentru familia dvs plus rude și prieteni, sau poate funcționa și ca o pensiune mai modestă.

Ar mai ceva de spus, anume faptul că această casă a fost gândită pentru a fi alipită la o limită de proprietate, rezultând în acest fel un calcan. De aceea am realizat ți o imagine cu două astfel de case alipite. Sper să vă placă!

Impartire interioara

La Parter avem pridvor urmat de un hol de intrare, o camera de zi destul de generoasă, o bucătărie, două dormitoare, o baie, o camera tehnică, iar înspre spatele terenului există o terasă generoasă cu acces din camera de zi.

La mansardă avem un hol din care avem acces către cele patru dormitoare și către cele două băi.

Materialele de constructie

Funațiile casei sunt de tip grinzi liniare de beton armat. Structura parterului este realizată din cadre de beton armat. Mansarda este realizată din lemn uscat și tratat.

Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.

Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.

Dispunerea functiunilor pe niveluri

Parter: pridvor, hol, camera de zi, bucătărie, două dormitoare, baie, scară, cerdac

Mansardă: hol, patru dormitoare , două băi

Date tehnice

SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ 130mp

SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ 230mp

SUPRAFAŢĂ UTILĂ 155mp

ÎNALŢIME MAXIMĂ STREASINA 3,40m

ÎNALŢIME MAXIMĂ COAMĂ 6,70m

PANTE ACOPERIŞ 30˚

SE ÎNSCRIE ÎN 15×9m

NR. NIVELURI P+M

 

Solutii inovatoare pentru spatii de exceptie

Proiectele noastre inovatoare creează spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, și inspirație unică.

Proiecte

Clienti

PREMII IN ARHITECTURA

Ani de experienta

Vrei sa cream amintiri  impreuna?
Contacteaza-ne!

Completeaza formularul de mai jos si vom reveni catre tine in cel mai scurt timp